Judecători – Introducere.
Motto: Lecții actuale culese din lumi apuse
Acesta este un material în pregătire pentru cartea „Chemarea ascultării – scrierile lui Samuel“, la care m-a ajutat până acum Constantin Moisa (Vezi Introducerea consăteanului meu moldovean la Comentariile acestui post)
Richard Wurmbrand spunea că limba română este singura în care poți spune că „mintea de minte!“ Eu adaug că este și una din puținele în care „a asculta“ poate însemna doar „a auzi“, nu neapărat face ceea ce ți se spune“! Aceasta este o mare problemă … și numai pentru români. A asculta „pe cineva“ nu înseamnă neapărat a asculta „de cineva“. În tradițiile religioase, a cunoaște voia lui Dumnezeu nu înseamnă pentru cei mai mulți a o și împlini. Ispita cea mare este să ignori ceea ce știi de la Dumnezeu și să alegi să asculți doar de îndemnurile pe care ți le dă ție inima.
Cum ar arăta oare lumea dacă fiecare om ar face ceea ce-i place? Dumnezeu ne răspunde în Biblie la această întrebare prin cartea Judecători! Epoca noastră, numită și „post-creștină“, încearcă să refacă această experiență colectivă tristă. Busolele navigării sociale și morale din secolele trecute au fost aruncate peste bordul famililor moderne, împreună cu hărțile și cărțile înțelepciunii acumulate de-a lungul vremii. Asta nu a simplificat viața oamenilor sau a societății, ci a complicat-o dureros și tragic. Mulțimea de naufragii și naufragiați care și-au ratat viața sunt dovezi suficiente pentru cei care au ochi de văzut și minte ca să înțeleagă. Iată de ce un studiul pe care vi-l propunem este cât se poate de actual și de necesar.
Cartea Judecători a fost scrisă de proorocul Samuel sub forma unei culegeri de lecții istorice cu aplicații duhovniceşti. Eu le mai numesc și „lecţii clare dintr-o perioadă tulbure“.
Ca și în cartea sa autobiografică, proorocul Samuel scrie la limita dintre teologie și pedagogie, acolo unde se nasc lucrările devoționale. Prin inspirația pe care i-o dă Duhul Sfânt, Dumnezeu vrea să-și modeleze și corecteze poporul. Samuel este el însuți unul din oamenii despre care a ales să scrie, fiind ultimul din seria „judecătorilor“ chemați în mod special să izbăvească Israelul din căderile înstrăinărilor lui și să-l țină pe calea umblării în părtășia ascultării de Dumnezeu.
Cartea Judecători este deci o întoarcere în timp, o retrospectivă, o recapitulare cu tentă didactică, un material de studiu alcătuit în mod special pentru ca cititorii să pătrundă tainele umblării cu Dumnezeu:
„Vă voi învăța calea cea bună și dreaptă“ (1 Sam. 12:23b).
Pe vremea când a scris Samuel, multe din obiceiurile evreilor se schimbaseră, cele vechi fuseseră uitate și în locul lor apăruseră altele noi. Pe unele, Samuel trebuie să le tălmăcească celor din generația lui:
„Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel. Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: «Cumpără-o pe socoteala ta!» Şi şi-a scos încălţămintea“ (Rut 4.7).
Data: Când s-au întâmplat evenimentele din cartea Judecători?
În contrast cu cartea Iosua, care acoperă doar o perioadă de aproximativ 35 de ani din istoria lui Israel, cartea Judecători acoperă aproximativ 300 de ani de istorie.
Cartea debutează imediat după moartea lui Iosua (Jud. 1:1), despre care știm insuficient ca să o plasăm la o dată anume. Opiniile comentatorilor oscilează între anii 1390 – 1366 î.Hr. Ultimul eveniment relatat în cartea Judecători, în ordinea cronologică, ar putea fi moartea lui Samson (Jud. 13:30-31), fie în 1084, fie prin 1055 î.Hr. Perioada vizată ar putea fi de cel puțin 300 de ani, așa cum găsim o aluzie în text:
„Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malul Arnonului: pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta?“ (Jud. 11:26).
Însă, perioada vizată ar putea fi mai întinsă, dacă este să-i adăugăm timpul activității lui Samuel până la încoronarea lui Saul (1051 sau 1050 î.Hr.), după care Saul a domnit 40 de ani (F.A. 13:21), David a domnit 40 de ani (2 Sam. 2:11; 5:5), Solomon a domnit 40 de ani (1 Împ. 11:42), iar regatul unit s-a scindat în anul 931 î. Hr.
Se pare că activitatea unor judecători a fost redusă doar la anumite zone teritoriale din Israel, astfel că unii dintre ei au putut activa în paralel, cam prin aceeași perioadă de timp. Este foarte clar că Samuel n-a intenţionat să noteze activitatea „tuturor“ judecătorilor din Israel, iar activitatea lui Eli și Samuel este înregistrată în altă carte. Sub călăuzirea și inspirația divină, Samuel a ales să scrie doar despre judecătorii din viața cărora a putut să desprindă lecții clare pentru cititorii săi.
Personajele cărţii: Cine au fost acești „judecători“?
Cartea aceasta s-ar fi putut numi la fel de bine cartea „Izbăvitori“! Samuel a preferat însă s-o numească „Judecători“ pentru ca să-și îndemne cititorii să se judece și ei în lumina evenimentelor consemnate aici. Cartea nu pune accent pe aspectul de victorie asupra duşmanilor, ci pe aspectul de vinovăție înaintea lui Dumnezeu.
Oficiul de „judecător“ nu fost ceva nou în istoria lui Israel. Moise le-a poruncit celor din vremea lui să aleagă judecători care să rezolve disputele civile în fiecare cetate:
„Să pui judecători şi dregători în toate cetăţile pe cari ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, după seminţiile tale; şi ei să judece poporul cu dreptate. Să nu atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi. Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău“ (Deut. 16:18-20).
Peste toți aceștia, exista un grup restrâns de specialiști în justiție care, împreună cu marele preot, rezolvau cazurile prea dificile pentru judecătorii instanţelor orășenești:
„Dacă ţi se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînţelegere sau la o rănire, şi va da prilej la ceartă înăuntrul cetăţii tale, să te scoli şi să te sui la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să te duci la preoţi, leviţi şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărârea Legii. Să faci cum îţi vor spune ei, în locul pe care-l va alege Domnul, şi să ai grijă să faci cum te vor învăţa ei. Să faci după Legea pe care te vor învăţa şi după hotărârea pe care o vor rosti ei, să nu te abaţi de la ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta, nici la stânga.
Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea“ (Deut. 17:8-12).
La Cortul Întâlnirii exista un fel de curte supremă de justiție:
„Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire, cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă“ (Deut. 19:16-17).
Prin ce s-au deosebit izbăvitorii-judecători de magistraţii care se aflau deja în sistemul juridic al Israelului?
După moartea lui Iosua, Dumnezeu nu a numit un alt om care să conducă poporul ca lider militar și politic. Fiecare seminție/trib a avut responsabilitatea de a-şi lua în stăpânire partea de țară care îi fusese repartizată. Preocuparea legată de așezarea în viața noii comunități i-a prăbușit adesea din punct de vedere spiritual împingându-i la încheierea unor compromisuri cu cei pe care trebuiau să-i nimicească cu desăvârșire. Păcatele săvârşite de ei au atras asupra lor pedeapsa divină. În suferințele care au urmat, evreii s-au întors la Dumnezeu cu pocăință și Dumnezeu le-a ridicat dintre ei un „om providențial“ care i-a izbăvit. Acest „izbăvitor“ a devenit apoi pentru toată viața lui unul dintre „judecătorii“ amintiți în această carte. Deși au deţinut puterea pe plan militar, administrativ și judiciar, acest tip de conducător seamănă mai degrabă cu „primarii“ sau „guvernatorii“ din zilele noastre, decât cu ceea ce înțelegem printr-un împărat. Fără să facă parte neapărat din seminția leviților și preoților, acești oameni au fost neîndoielnic „aleși și ridicați“ de Dumnezeu și apoi dăruiți poporului pentru toată viața lor, ca reprezentanți ai conducerii și călăuzirii divine.
Deși poziția lor se bucura de un prestigiu deosebit, oamenii aceștia nu au fost în niciun caz regi ai unui ţinut. Autoritatea lor nu a fost nici absolută, nici permanentă și nici ereditară. Ea se sprijinea numai pe acele însușiri (charisme) care dovedeau celor din jur că fuseseră puși deoparte ca să înlesnească manifestările Duhului lui Dumnezeu. Vremea lor a fost perioada în care Dumnezeu, în calitate de Împărat suprem Şi-a condus în mod personal poporul prin intermediul unor oameni împuterniciți de Duhul Sfânt.
Judecătorii n-au fost nici pe departe asemănători unul cu celălalt în privinţa caracterului. Ghedeon și-a acceptat chemarea numai după o îndelungată „târguire“ cu Dumnezeu și numai după împlinirea unor semne supranaturale. Iefta n-a fost la început decât un tâlhar la drumul mare. Samson a fost mare în ce priveşte puterea, dar mic în ce priveşte priceperea, un campion care a rămas în istorie mai degrabă prin exhibiții de circ decât prin cuceriri sistematice durabile sau influențe duhovnicești, chiar dacă spre finalul vieţii, smerindu-l prin încercări, harul divin l-a reabilitat şi l-a aşezat pe lista eroilor credinţei (cf. Evr. 11:32).
Potrivit celor consemnate în Sfânta Scriptură, niciunul dintre judecători n-a ajuns niciodată atât de influent încât să conducă întregul Israel în lupta cu duşmanii lui. Însă, toți au avut în comun un lucru foarte caracteristic: s-au oferit în vremuri de criză să asculte de chemarea lui Dumnezeu și li s-au impus celorlalți prin faptul că „Duhul lui Dumnezeu“ a venit peste ei.
Locul cărţii în canonul biblic
Cartea Judecători este aşezată după cartea Iosua în secțiunea „profeților de la început“ din Biblia evreiască. Plasarea aceasta dovedeşte că ea a fost considerată ca o cronică pedagogică din istoria selectivă insuflată de Duhul Sfânt autorilor Scripturii. Ea face mult mai mult decât să consemneze evenimente, putând și trebuind să fie folosită pentru educația copiilor lui Dumnezeu din toate timpurile. Dumnezeu Se descoperă pe Sine Însuşi nu numai prin mesajele profetice, dar și prin evenimentele vieții, prin felul Lui special de a conduce istoria.
Structura cărţii: Care este structura cărții Judecători?
Autorul acestei culegeri de relatări istorice nu este așa de interesat de cronologie, pe cât este de preocupat de pedagogie. Proorocul Samuel alege din toate evenimentele vremii pățaniile a șapte judecători. Relatarea vieții lor urmează o evoluție ciclică descendentă din punct de vedere duhovnicesc și moral.
De remarcat faptul că, odată cu fiecare ciclu, păcatul evreilor devine mai mare și mai adânc.
Tema cărţii: Care este tema cărții Judecători?
Cartea debutează cu o întâmplare șocantă pentru a lansa tema întregii cărți:
„Dumnezeu îmi răsplătește și mie cum am făcut“ (Jud. 1:7).
Samuel așază aceste cuvinte în gura unui păgân, Adoni-Bezec, pentru a le sublinia valabilitatea universală. Formulată altfel, tema cărții este: „După plată, și răsplată!“ sau „Păcatul aduce pedeapsă!“ și „Păcatul degradează pe toată lumea“.
Iată relatarea proorocului Samuel:
„După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul şi au zis: «Cine dintre noi să se suie întâi împotriva canaaniţilor ca să pornească lupta cu ei?»
Domnul a răspuns: «Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinile lui.»
Şi Iuda a zis fratelui său Simeon: «Suie-te împreună cu mine în ţara care mi-a căzut la sorţi şi să luptăm împotriva canaaniţilor; şi voi merge şi eu cu tine în ţara care ţi-a căzut la sorţi.»
Şi Simeon s-a dus cu el. Iuda s-a suit, şi Domnul a dat pe canaaniţi şi pe fereziţi în mâinile lor; au ucis zece mii de oameni la Bezec. Au găsit pe Adoni-Bezec la Bezec; au pornit lupta împotriva lui şi au bătut pe canaaniţi şi fereziţi. Adoni-Bezec a luat fuga; dar ei l-au urmărit şi l-au prins şi i-au tăiat degetele cele mari de la mâini şi de la picioare. Adoni-Bezec a zis: «Şaptezeci de împăraţi, cu degetele cele mari de la mâini şi de la picioare tăiate, strângeau mâncare sub masa mea; Dumnezeu îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut.» L-au dus la Ierusalim şi a murit acolo.“ (Jud. 1:1-7).
„Adoni-Bezec“ nu este un nume propriu, ci un titlu regal care înseamnă „Domnul/împăratul Bezecului“. Ceea ce a făcut el și ceea ce i s-a făcut apoi și lui ilustrează dezumanizarea fiinţei omeneşti, coborârea omului la un nivel subuman, îndobitocirea lui. Pentru a înțelege mai bine ideea aceasta, va trebui să facem o incursiune în istoria acelor vremuri formulând o concluzie.
„Şaptezeci de împăraţi, cu degetele cele mari de la mâini şi de la picioare tăiate, strângeau mâncare sub masa mea“.
Această ciopârțire a fost, așa cum am mai spus, un fapt dezumanizant. Degetele mari de la mâini și de la picioare sunt foarte importante pentru demnitatea sau vrednicia umană, marcând verticalitatea umană și vocaţia umană care ne ridică deasupra animalelor.
Nu întâmplător, la consacrarea preoților, Dumnezeu a poruncit ca sângele sfințirii să le fie pus pe ureche, pe degetul mare de la mâna dreaptă și pe degetul mare de la piciorul drept:
„Să iei apoi celălalt berbec; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului. Să înjunghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropeşti pe altar, de jur–împrejur“ (Exod 29:19-20; Lev. 8:23-24).
Degetul mare de la mâini este singurul deget „opozabil“, el fiind așezat faţă de celelalte patru într-o poziție care-i permite să le atingă. Aceasta transformă „mâna omului“ într-o unealtă, o menghină, un clește. Dumnezeu le-a dat oamenilor capacitatea distinctă de a putea apuca ceva cu mâinile și de a făuri ceva meșteșugărește.
Degetul mare de la picioare este și el foarte important pentru om și așezarea lui este unică în lumea creaturilor lui Dumnezeu. Așa cum este pus și acolo unde este pus, el înlesnește verticalitatea posturii umane, fiind un foarte important punct de sprijin.
Cele trei puncte ale sfințirii preoților prin aplicarea sângelui subliniau trei caracteristici distincte, specifice omului: capacitatea de a comunica, capacitatea de a crea, precum și capacitatea de a călători şi a sta în picioare în poziție verticală înaintea lui Dumnezeu.
Adoni-Bezec și oamenii vremii au știut și ei din experiență aceste lucruri, de acolo s-a născut și pedeapsa aceasta cumplită! Când voiau să înjosească pe cineva, lipsindu-l de demnitatea umană și coborându-l la treapta unei existențe animalice, ei îi tăiau degetele mari de la mâini și de la picioare.
„Şaptezeci de împăraţi, cu degetele cele mari de la mâini şi de la picioare tăiate, strângeau mâncare sub masa mea“.
Adoni-Bezec îi redusese astfel la statutul unor câini care stăteau sub masa lui, nemaiputând să-și câștige singuri existența şi fiind aduși la treapta degradantă a unor infirmi blocaţi domestic şi dependenți.
Imaginea aceasta șocantă este așezată intenționat de Samuel în debutul cărții. Mesajul ei este clar și limpede: omul poate fi dezumanizat prin păcat, înjosit până la starea în care nu se mai deosebește prea mult de nivelul animalelor.
„L-au dus la Ierusalim“ ca pe un trofeu și a trăit acolo ca o mărturie a faptului că Dumnezeu știe să răplătească pe măsură, nelăsând niciodată păcatul nepedepsit.
Scopul cărţii: Note bibliografice
Arthur Cundall (,,Judges ‒ An Apology for the Monarchy”, Expository Times 81, October 1969 – September 1970) sugerează că unul din scopurile cu care a fost scrisă cartea Judecători a fost o justificare pentru instaurarea monarhiei în Israel. Acesta ar fi motivul apariției tristului comentariu care se repetă de câteva ori și încheie cartea: „Pe vremea aceea nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea“ (Jud. 17:6; 18:1; 19:1; 21:25).
William Dumbrell crede că scopul cărții este să arate harul suveran prin care Dumnezeu l-a păstrat pe Israel în ciuda lui Israel (“‘In Those Days There Was No King in Israel; Every Man Did What Was Right in His Own Eyes.’ The Purpose of the Book of Judges Reconsidered”, Journal for the Study of the Old Testament 25 (1983): 30-31. Cf. Robert Boling, Judges, p. 293; and Alvin S. Lawhead, “Grace in the Book of Judges”, Preacher’s Magazine 58:3 (March – May 1983).
Leon Wood afirmă că scopul principal al acestei cărţi a fost să arate cauza pentru care Israel nu s-a bucurat de binecuvântările promise de Dumnezeu (Wood, p. 11; Merrill, p. 192; Edwin R. Thiele, The Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, p. 153).
Herbert Wolf susține că scopul cărții este să arate că situația spirituală a lui Israel a fost determinantă pentru situația politică și materială (Herbert Wolf, “Judges”, in Deuteronomy – 2 Samuel, vol. 3 of The Expositor’s Bible Commentary, p. 378).
Daniel Block susține că scopul a fost să ilustreze canaanizarea lui Israel în perioada premonarhică (Block, p. 58. See also idem, “The Period of the Judges: Religious Disintegration under Tribal Rule”, in Israel’s Apostasy and Restoration: Essays in Honor of Roland K. Harrison, pp. 39-58).
David Howard scrie că scopul cărții a fost „să arate consecințele neascultării și să indice că instalarea unui împărat, cu condiția ca el să trăiască în neprihănire, ar putea să întoarcă poporul la Dumnezeu“ (David M. Howard Jr. ,,An Introduction to the Old Testament Historical Books”, p. 101).
Toate aceste explicații sunt în armonie cu conținutul cărții.
Crampeie din realitati paralele ... 