Suntem creatorii propriei realitati… si la un moment dat o realitate este asa cum este dar Dumnezeu este real si El poate schimba realitatea … Vei alege sa creezi impreuna cu El?

AJUNGE cu eutanasierea!


Caine - NU, eutanasierii

“Omorarea cainilor fara stapan vine la pachet cu imbogatitea autoritatilor, lucru care se intampla de aproape 15 ani.

Declaratiile mincinoase privitoare la costul intretinerii unui animal in adapost sau chiar la pretul asa zisei eutanasieri ne dezonoreaza si ne compromit ca specie superioara. Sunt prea lacomi si prea dornici de inavutire cu orice chip.

Sacrifica animale, sacrifica oameni si noi continuam sa ne dezbinam si sa ii votam pe unii ori pe altii, din ce in ce mai lacomi si mai hulpavi. In mijlocul organizatiilor de protejare a animalelor exista aceleasi interese meschine, acelasi gand de inavutire rapida, prin orice mijloc, sacrificand fiinte nevinovate.

Un animal intr-un adapost are nevoie de un sac de boabe pe luna, un vaccin si o deparazitare anuala; punand la socoteala si costurile unor lucratori, una peste alta, un caine consuma maximum 50 lei lunar. Unde se duce restul banilor declarati?

Cand o sa va saturati sa fiti mintiti si dezinformati? De cand o sa luati atitudine IN MASA? La mitinguri sau adunari ies putine persoane, dar se plang pe Facebook? Credeti ca ii pasa cuiva de Facebook?

Le va pasa daca le dovedim in lumina hotia si minciuna si daca le cerem socoteala pentru toate relele pe care le-au facut unii si le continua ceilalti.

DESTEAPTE-TE ROMANE!!!!!!!!”

Animale - protectie


Oamenii sunt adesea irationali, ilogici si egoisti; oricum, iarta-i …

Daca esti politicos, oamenii te pot acuza ca esti asa pentru ca ai motive egoiste; oricum fii politicos …

Daca ai succes in viata, vei strange in jurul tau cativa prieteni interesati si cativa prieteni adevarati; oricum, fa tot ce poti sa ai succes in viata …

Daca esti cinstit si sincer, s-ar putea ca oamenii sa te insele; oricum fii cinstit si sincer …

Ce construiesti dupa ani si ani de truda, cineva iti poate distruge intr-o clipa; oricum, construieste …

Daca gasesti seninatatea si fericirea, poti starni gelozia celor din jur; oricum, fii fericit …

Binele pe care il faci astazi, oamenii il uita adesea imediat; oricum fa numai fapte bune …

Oricum, da lumii ce ai mai bun in tine, pentru ca, vezi tu, pana la urma, totul e intre tine si Dumnezeu; oricum, niciodata nu a fost intre tine si ei!


“Prin cunoasterea lucrarii lui Dumnezeu Il vom cunoaste pe El.” (Robert Boyle – parintele chimiei moderne)

Un documentar in care un jurnalist investigheaza dovezile stiintifice care indica despre Dumnezeu. Documentarul este bazat pe cartea “The Case for a Creator” de Lee Strobel. Lee Strobel si-a luat masteratul in drept la Yale si este fostul redactor juridic la “Chicago Tribune”; este cel mai bine vandut autor de carti care exploreaza dovezi in favoarea credintei crestine.

Daca ti-a placut postarea poti lasa o urma a trecerii tale pe aici printr-un “like”, un vot, un comentariu. De asemeni poti impartasi si altora despre lucrurile noi aflate.

O poveste din zbor …


10.000 de metri … Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.
Avion
Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce.
Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine și sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în așteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei mele la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână și… bing-bang, bing-bang. Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23B nu are pic de răbdare.
Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot să plec. Pilotul a terminat decolarea și a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta și cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută impercetibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluța la o parte și pășesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-și scot laptopurile, un bărbat între două vârste ce se pregătește să citească o carte și o familie cu doi copii. Mama copiilor îmi zâmbește sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei și o întreb dacă dorește ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt și câteva locuri libere.
Îmi continui drumul pe culoar și mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le știe pe toate și că i se cuvine orice. În mintea ei, toți oamenii de pe Pământ s-au născut și trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulțumesc.
- Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea cu un glas pițigăiat.
Respir adânc si o întreb zâmbind:
- De ce doamnă? Care este problema?
- Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?
Uuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalți pasageri și văd că toate privirile sunt ațintite asupra mea. Toți așteaptă răspunsul meu.
Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbătul de culoare de lângă ea și-l văd cum se uită șocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.
- Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.
Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajung din nou la 23B.
- Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și fac o pauză, în care o privesc și o văd cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-o dată, o văd cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.
Toți pasagerii mă privesc supărați. Toți se așteptau de la mine să o pun la punct, pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii și că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.
Ajung la căpitan și-l întreb dacă pot muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.
Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviință, ca să rezolv situația. Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine și acum pot gestiona orice situație dificilă.
Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima și încep să vorbesc:
- Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea. Am lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, am continuat:
- Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.
Dintr-o dată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze și țipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de negrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.
întâmplare adevărată, petrecută pe data de 14 octombrie 1998
Ulterior, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj, angajaților săi:
“Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus.
Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei.
Însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”

Copiii au o cu totul altă percepţie asupra vieţii, una mai puţin complicată şi de multe ori mai normală.

 

O mamă se plimba cu maşina împreună cu cei trei copii mici într-o după-amiază toridă de vară, când o femeie dintr-o decapotabilă s-a ridicat din scaun şi a început să le facă cu mâna. Femeia era total goală.

În timp ce mama îşi revenea din şoc şi se gândea să le spună repede copiilor să nu se uite, fetiţa de cinci ani i-a spus inocent:

„Mami. Femeia aia nu poartă centura de siguranţă!”

 

Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile ca să se ascundă.

Băieţelul le-a privit uimit după care a întrebat senin: „Ce s-a întâmplat? N-aţi mai văzut un băieţel în viaţa voastră?”

 

Un băieţel de patru ani a venit alergând din baie să-i spună mamei că şi-a scăpat periuţa de dinţi în toaletă.

Mama a scos-o din toaletă şi a aruncat-o la gunoi.

Atunci băieţelul a stat şi s-a uitat puţin gândindu-se, după care a fugit în baie şi s-a întors cu periuţa mamei. A ridicat-o în faţa mamei şi i-a spus cu un zâmbet încântat: „Mai bine ai arunca-o şi pe asta pentru că a căzut în toaletă acum două zile”.

 

La şcoală, un elev i-a dat învăţătoarei un bilet de la mama sa. Pe biletul impaturit aceste scrisese: „Părerile exprimate de acest copil nu sunt neapărat cele ale părinţilor lui”.

 

O femeie se chinuia să facă să curgă ketchup dintr-o sticlă. În timp ce se chiunuia i-a sunat telefonul aşa că l-a rugat pe băieţelul ei de patru ani să răspundă la telefon.

„Este directorul, mama” i-a spus copilul mamei. După care a adăugat: „Mama nu poate răspunde acum. Da o sticlă peste cap”.

 

O mamă făcea voluntariat la o organizaţie care ducea hrana bătrânilor fără ajutor. În timpul orelor de program o lua pe fetiţa sa de patru ani cu ea. Pe aceasta o fascinau bastoanele, scaunele cu rotile şi alte lucruri care aveau legătură cu bătrânii.

Într-o zi mama a găsit-o holbându-se la o proteză de dinţi care stătea într-un pahar cu apă. În timp ce mama se   pregătea să răspundă la inevitabilele întrebări ale fetiţei, acesata s-a întors şi a şoptit: „Zâna măseluţă n-o să creadă niciodată aşa ceva”.

 

O fetiţă se uita la părinţii ei cum se îmbracă pentru petrecere. Când l-a văzut pe tatăl său cum îşi îmbracă costumul aceasta i-a spus:

- „Tati nu ar trebui să porţi costumul ăla”.

- „De ce scumpa mea?”

- „Pentru că ştii că îţi dă dureri de cap în dimineaţa următoare”.

 

O fetiţă abia terminase prima săptămână de clasa întâi şi vine nervoasă acasă: „Îmi pierd vremea cu şcoala” îi spune mamei.

„Nu ştiu să citesc, nu ştiu să scriu şi nici să vorbesc nu mă lasă!”

 

Un băieţel deschide Biblia ilustrata a familiei. Era fascinat de desenele din carte şi dădea pe rând fiecare pagină. Deodată ceva căzu din Biblie. Era o frunză presată între pagini.

„Mamă uite ce am găsit” strigă fericit băieţelul.

„Ce ai găsit?” întrebă mama.

Fascinat băieţelul răspunse:  „Cred că sunt chiloţii lui Adam!”


Legătura dintre minte şi corp este un subiect sensibil, motiv pentru care mulţi cercetători nu îndrăznesc să studieze acest aspect. În ciuda numărului redus de cercetări, acest subiect a adus mai multe revelaţii interesante de-a lungul istoriei. De secole, doctorii au recunoscut existenţa efectului placebo, în care iluzia tratamentului (folosind pastile fără ingrediente active) aduce beneficii medicale concrete. Mai recent, studii medicale publicate în jurnale prestigioase au arătat că persoanele care experimentează adesea emoţii pozitive trăiesc mai mult, mai sănătos, suferă mai puţine atacuri de cord şi sunt afectaţi mai rar de răceli.

Motivul pentru care acest lucru are loc începe să fie explicat treptat. Pentru a înţelege mai bine motivul pentru care acest efect există, este nevoie de un experiment care identifică metode specifice şi măsurabile prin care emoţiile afectează biologia unui individ. De curând, Barbara Fredrickson şi Bethany Kok de la Universitatea din Carolina de Nord au efectuat un astfel de experiment, publicând rezultatele în jurnalul Psychological Science.

Dr. Fredrickson şi dr. Kok şi-au concentrat atenţia asupra nervului vag, unul dintre cei 12 nervi cranieni.

Nervul vag

Nervul vag începe din creier şi ajunge, prin numeroase ramuri, la numeroase organe abdominale şi toracice, printre care şi inima. Printre sarcinile acestui nerv se numără cea de a trimite semnale care comunică inimii să-şi reducă ritmul în momentele de calm şi siguranţă.

Eficienţa cu care funcţionează nervul vag poate fi măsurată prin monitorizarea ritmului cardiac al unei persoane pe măsură ce inspiră şi expiră. O funcţionare sănătoasă a nervului vag este reflectată de creştere subtilă a ritmului cardiac atunci când o persoană inspiră şi de o descreştere subtilă atunci când expiră. Diferenţa între cele două reprezintă un indice al „tonului vagal”, iar valoarea acestui indice prezintă o legătură cu starea de sănătate. Spre exemplu, valorile scăzute ale acestui indice sunt corelate cu inflamaţiile şi atacurile de cord.

Ce i-a interesat în mod deosebit pe dr. Fredrickson şi dr. Kok a fost un studiu recent ce a consemnat un element nou despre indicele tonului vagal: faptul că persoane cu un indice ridicat au o capacitate sporită, în comparaţie cu persoanele cu un indice scăzut, să oprească sentimentele negative înainte ca acestea să devină excesive. De asemenea, persoanele cu un indice ridicat prezintă mai multe emoţii pozitive în general. Acest lucru ar putea constitui legătura mult-căutată dintre bunăstarea emoţională şi sănătatea fizică. Cei doi cercetători au descoperit, de asemenea, că valorile tonului vagal în rândul persoanelor cu emoţii pozitive tind să crească de-a lungul timpului. Din acest motiv, cercetătorii s-au întrebat dacă emoţiile pozitive şi tonul vagal se stimulează reciproc, într-o spirală pozitivă. De aceea, oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu pe 65 dintre angajaţii universităţii pentru a afla.

Cercetătorii au măsurat tonul vagal al tuturor voluntarilor la începutul experimentului şi la încheierea sa, nouă săptămâni mai târziu. Între timp, voluntarii au fost rugaţi să acceseze în fiecare seară un website conceput pentru acest experiment, unde li se cerea să dea o notă celor mai puternice experienţe emoţionale prin care au trecut în acea zi. Cei doi cercetători le-au cerut voluntarilor să ia în calcul nouă emoţii pozitive, printre care speranţă, bucurie şi dragoste şi unsprezece emoţii negative, printre care furia, plictiseala şi dezgustul. Voluntarilor li se cerea să noteze, pe o scară cu 5 puncte, dacă au simţit vreuna dintre emoţii şi, dacă da, cât de puternic. Un punct însemna „deloc”, iar cinci puncte „extrem de puternic”. De asemenea, jumătate dintre participanţi au fost selectaţi aleatoriu pentru a participa la o serie de workshopuri conduse de un psihoterapeut, unde învăţau o tehnică de meditaţie ce dorea să transpună fiecare participant într-o stare de bunăvoinţă faţă de propria persoană şi către cei din jur. Acest grup a fost încurajat să mediteze zilnic şi să raporteze timpul petrecut în acest scop.

Dr. Fredrickson şi dr. Kok au descoperit că tonul vagal a crescut în mod semnificativ în rândul persoanelor care au meditat. În schimb, în rândul celor care nu au meditat, nivelul tonului vagal nu s-a modificat. Dintre meditatori, cei care au început experimentul cu un scor ridicat al tonului vagal au înregistrat cele mai mari creşteri ale emoţiilor pozitive. În schimb, cei care au început şedinţele de meditaţie cu un scor scăzut nu au înregistrat vreo creştere.

Per total, rezultatele studiului sugerează că un ton vagal ridicat face mai uşor de generat emoţiile pozitive, iar acestea, la rândul lor, duc la creşterea indicelui tonului vagal. Cu alte cuvinte, este vorba despre un „cerc virtuos”. Această descoperire reprezintă o veste bună pentru cei cu emoţii pozitive, dar una proastă pentru cei cu multe emoţii negative, căci sugerează că cei ce au cea mai mare nevoie de o îmbunătăţire psihosomatică sunt cei incapabili de a obţine una. Un nou experiment efectuat de dr. Kok sugerează, totuşi, că persoanele cu emoţii negative nu ar trebui să abandoneze eforturile. O metodă mai simplă decât meditaţia, anume reflectarea în fiecare seară la conexiunile sociale realizate în timpul zilei, pare să ducă la o îmbunătăţire a tonului vagal în rândul acestora. Astfel, această metodă ar putea permite chiar şi celor „supărăcioşi” să obţină o stare mentală mai bună, moment în care vor putea apela la tehnica mai puternică — meditaţia.

Este neclar dacă mecanismul descoperit de doctorii Fredrickson şi Kok reprezintă explicaţia pentru efectul placebo; cel puţin parţial, ar putea fi o explicaţie, pentru că o parte a efectului placebo pare să rezulte din sentimentul pozitiv generat de faptul că afecţiunea este tratată.

Doctorii din antichitate au lansat dictonul „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Cercetarea celor doi doctori pare să confirme că proverbul este adevărat, însă sugerează că o zicală mai bună ar fi „o minte sănătoasă pentru un corp sănătos”.

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/10410627-dupa-mii-de-ani-de-cautari-a-fost-descoperita-veriga-lipsa-dintre-gandirea-pozitiva-si-sanatatea-corpului-uman

Dragoste de soparla


Soparla

 

Pentru a-si renova casa, un japonez a facut o spartura intr-un perete. Casele japoneze au in mod normal un spatiu gol intre peretii din lemn.

Cu surprindere a constatat ca acolo se afla o soparla blocata din cauza unui cui batut din afara, intr-unul din picioarele sale.

I-a fost mila cind a vazut aceasta, dar in acelasi timp a fost si curios, dindu-si seama ca cuiul a fost batut cu cativa ani in urma, cand a fost construita casa. Soparla a supravietuit in aceasta pozitie atat de mult timp!
Ce se intamplase…!?!

Intr-un perete despartitor inchis de mai multi ani, fara a se misca. Pare imposibil de crezut. Atunci, se intreba, cum de aceasta soparla supravietuise atat de mult, fara sa se miste, odata ce piciorul sau a fost tintuit!?

Si-a oprit munca pentru a observa soparla, pentru a vedea ce face si cum se hraneste. Ceva mai tarziu, nestiind de unde, a aparut o alta soparla, cu o insecta in gura.

Ah! Asta l-a uimit si l-a atins profund.

Soparla prinsa in cui, a fost hranita ani de zile de catre alta soparla…

Imaginati-va! A facut acest lucru continuu, pentru o atat de lunga perioada de timp, fara a renunta la speranta pentru partenerul sau.

 

Imaginati-va ca o creatura mica poate face cu usurinta ceea ce o creatura binecuvantata cu o minte stralucita, poate face cu greutate…

Sa ne gandim … am putea face asta pentru cineva – un partener, parinti, frati, prieteni?

 

Cu avansul tehnologic din aceasta era a comunicatiilor, accesul nostru la informatie devine tot mai rapid. Ce se intampla insa cu distanta dintre fiintele umane?

Sa continuam sa fim alaturi de cei dragi in loc sa-i abandonam! Poate o modalitate ar putea fi sa renuntam sa fim atat de  ocupati atunci cand au nevoie de noi.

Este posibil sa avem intreaga lume la picioarele noastre … dar noi am putea fi intreaga lume pentru ei…

 

Daca ti-a placut aceasta poveste o poti impartasi si altora  si  poti deasemenea sa lasi si aici o urma placuta a trecerii tale printr-un vot la articol sau chiar sa impartasesti un gand, o emotie sau orice altceva din tot ce ESTI TU ACUM AICI.

 

Sursa:

http://filedelumina.ro/2012/12/05/soparla-japonezului/

http://www.banaterra.eu/romana/files/images/natura/fauna/reptile/soparla_de_camp.jpg

Nor etichete